CE: Programul Operaţional Regional 2014-2020, aprobat oficial

Programul Operaţional Regional 2014-2020, cu o alocare financiară de 8,2 miliarde euro, va fi semnat, marţi, de comisarul european pentru politici regionale, Corina Creţu, respectiv de ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, Sevil Shhaideh.

Din alocarea totală, 6,7 miliarde euro provin din Fondul European de Dezvoltare Regională.Potrivit Reprezentanţei CE, POR pentru România este unul dintre cele mai mari programe de investiții din UE.

Între obiectivele programului se numără sprijinirea întreprinderilor mici și mijlocii, facilitarea unui acces mai bun la servicii sociale, comunitare și de sănătate, investiții pentru îmbunătățirea calitatății vieții la oraș, pentru crearea și amenajarea de spații verzi, pentru un transport accesibil și curat și pentru dezvoltarea zonelor urbane defavorizate. Programul va sprijini, de asemenea, includerea comunităților marginalizate și adaptarea educației și a formărilor profesionale la nevoile pieței de muncă. Un accent special va fi pus pe creșterea eficienței energetice a clădirilor, pentru a contribui în mod semnificativ la tranziția către o economie cu emisii scăzute de dioxid de carbon.

, ,

Inca nu exista comentarii.

Lasă un răspuns