Anton Hadar (Alma Mater), propuneri pentru 2014-2020: „Invatamantul rural trebuie sprijinit in mod prioritar”

Invatamantul rural, sub toate aspectele, ar trebui sa aiba o linie dedicata de finantare in viitoarele programe cu fonduri europene 2014-2020, a explicat pentru uelive.ro profesorul Anton Hadar, vicepresedinte al Senatului Universitatii Politehnice Bucuresti si presedinte al Federatiei Sindicale „Alma Mater”.

„Trebuie gandit un sprijin consistent pentru invatamantul rural. In primul rand, trebuie incurajati tinerii profesori sa ocupe posturile din mediul rural, chiar prin stimulente financiare, acordarea unor ajutoare pentru o anumita perioada. In acelasi timp trebuie finantata modernizarea scolilor din mediul rural”, a explicat Anton Hadar.

Legat de propunerile incluse in draftul Acordului de Parteneriat supus dezbaterii publice, acesta a spus ca exista un aspect negativ, acela ca au fost reduse drastic sumele alocate zonei de formare, de educatie, la mai putin de jumatate fata de perioada de finantare 2007-2013.

„Este necesara finantarea in continuare a burselor doctorale si post-doctorale, fiindca, altfel, nu va mai fi nimeni interesat de aceasta zona”, a mai spus Hadar.

In acelasi timp, exista si un aspect pozitiv al propunerilor incluse in documentul de lucru, si anume alocarea unor finantari consistente domeniului de cercetare, o masura binevenita, in conditiile in care cercetarea nu mai este finantata din fonduri nationale.

Federatia Nationala Sindicala „Alma Mater” este membru in Comitetul Interinstitutional pentru Acordul de Parteneriat, organism in cadrul caruia Ministerele de resort si reprezentantii mediului privat dezbat continutul viitoarelor documente pe baza carora se vor aloca fondurile europene in perioada 2014-2020.

, , ,

2 raspunsuri la Anton Hadar (Alma Mater), propuneri pentru 2014-2020: „Invatamantul rural trebuie sprijinit in mod prioritar”

  1. Petru 19 septembrie 2013 la 11:37 #

    ” Intalnirile Euroactiv ” – fonduri europene , ar trebui sa dea posibilitatea doritorilor de stiri Europene sa afle cat mai multe printr-o abonare la un Newsleter . Creati-l , va rog , sau daca este , publicati-l ! .

  2. Ioana Morovan
    Ioana Morovan 19 septembrie 2013 la 12:03 #

    Buna ziua, EurActiv are un newsletter care este transmis zilnic abonatilor. Va puteti abona pe pagina noastra http://www.euractiv.ro – abonare newsletter sau direct la urmatorul link: http://www.euractiv.ro/uniunea-europeana/articles|newslettterSubscription/euractiv.html?email=&x=17&y=4

Lasă un răspuns