Winkler considera ca dialogul legat de Acordul de Parteneriat este lipsit de consistenţă

„Dialogul formal a dus la o slabă calitate a propunerilor trimise la Bruxelles. Mai mult, există chiar propuneri care se bat cap în cap”, a spus Winkler, luni, 8 iulie 2013, citat Mediafax. În opinia acestuia, s-a ajuns la formulări divergente pentru că cei care s-au ocupat de redactarea schiţei de acord, pur şi simplu au copiat, fără să citească, propunerile venite de la ministere.

El a amintit că au fost deja trimise două variante preliminare ale acestui acord la Comisie, care au generat din partea Bruxelles-ului „opinii devastatoare”.

„Documentul de poziţie al CE, care de altfel e un document public, este o lectură interesantă, cu privire la aprecierile pe marginea propunerilor României. (…) Dialogul formal a dus la o slabă calitate a propunerilor trimise la Bruxelles. Mai mult, există chiar propuneri care se bat cap în cap”, a spus Winkler.

În opinia acestuia, s-a ajuns la formulări divergente pentru că cei care s-au ocupat de redactarea schiţei de acord, pur şi simplu au copiat, fără să citească, propunerile venite de la ministere.

Potrivit europarlamentarului, Comisia Europeană critică şi slaba capacitate administrativă a României.

„Practic, una dintre concluziile Comisiei este că avem un sector public extrem de mic în comparaţie cu majoritatea statelor membre”, a subliniat Winkler.

El a adăugat că trebuie demolat mitul conform căruia sunt prea mulţi funcţionari publici şi a arătat că, de fapt, România duce lipsă de funcţionari publici competenţi, în context declarând că regretă faptul că Guvernul recurge la noi disponibilizări în acest sector.

„Scăderea numărului funcţionarilor va duce la o performanţă şi mai slabă a administraţiei publice. Avem nevoie de funcţionari capabili, nu de câte şapte secretare la o primărie de comună. (…) Apoi, mie mi se pare o glumă şi noua propunere cu privire la salarizarea funcţionarilor, aceea cu o parte fixă de salariu şi una variabilă în funcţie de performanţe. Cine şi cum va stabili performanţele funcţionarului public?”, s-a întrebat retoric Winkler.

Citeste articolul integral pe Mediafax.ro

Sursa foto: http://www.winklergyula.ro.

, , , , ,

Inca nu exista comentarii.

Lasă un răspuns