Apel pentru „salvarea” celor peste 150 milioane euro, finantari disponibile pentru economie sociala, inca necontractate/ UPDATE – MFE s-a intalnit cu partenerii sociali

ONG-urile cu activitate relevanta in domeniul social au transmis Ministerului Fondurilor Europene o scrisoare in care isi exprima ingrijorarea cu privire la situatia componentei „Dezvoltarea economiei sociale”, din POS DRU, „aflata in prezent intr-o intarziere care risca compromiterea sa definitiva”, si au solicitat lansarea sa/ UPDATE MFE a discutat cu ONG-urile marti, 11 februarie.

ONG-urile au transmis vineri o scrisoare (disponibila la aceasta pagina ) Ministrului Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, prin care saluta initiativa trecerii Autoritatii de Management a Programului Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane in subordinea acestui Minister.

Informatii din Scrisoarea adresata MFE:

Situatia finantarilor in cadrul Domeniului Major de Interventie 6.1 Dezvoltarea Economiei Sociale al POSDRU

Pentru Domeniul Major de Interventie 6.1, din cele 429 milioane de Euro prevazute in Documentul Cadru de Implementare initial din 2008, au fost lansate spre finantare si contractate pana in prezent, deci in 5 ani, doar 150 milioane euro.
Aceasta masura a fost deja penalizata in 2012 prin reducerea bugetului alocat la 319 milioane in 2012, cu mai mult de 100 milioane de euro, si, ulterior, prin anularea apelului CPP 112 (DMI 6.1) din 2011.
Acest ultim apel a atras nu mai putin de 1.816 cereri de finantare, dar care nu au mai ajuns in faza de evaluare.
Mai mult, desi la nivel declarativ acest apel a fost inchis, nu exista niciun Ordin prin care acesta sa fie oficial anulat.

Rezultatele programului

Chiar in aceste conditii, rezultatele programului au fost semnificative. Conform raportului anual 2012 al AMPOSDRU, pe acest domeniu major de interventie rezultatele au fost foarte bune:

– S-au creat peste 55% din numarul preconizat de structuri de economie sociala;
– S-au creat peste 73% din numarul de locuri de munca preconizate in structurile economiei social.

In 2012 se creasera deja cu finantare din program  261 de intreprinderi sociale – structuri de economie sociala noi – din cele 830 preconizate pe durata intregului program pentru suma totala alocata. 
Astfel, cu 35% din resurse, s-au creat 31% din intreprinderile preconizate.

In ceea ce priveste numarul locurilor de munca create, acest indicator a inregistrat o dinamica spectaculoasa in 2012 fata de 2011, numarul locurilor de munca create crescand de aprox. 17 ori. Numarul locurilor de munca create de structurile economiei sociale finantate POSDRU a fost de  4.684 pana in 2012, fata de 3.630 cat era preconizat  adica 129% cu numai 35% din fondurile alocate.

——————-

UPDATE – Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, s-a întânit cu partenerii sociali implicaţi în proiecte POS DRU, marti, 11 februarie
 
Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, a avut marţi, 11 martie a.c., o întrevedere cu partenerii sociali implicaţi în proiecte POS DRU pentru a discuta despre problemele pe care le întâmpină în implementare şi despre soluţiile identificate de aceştia. Autoritatea de Management a fost transferată în subordinea Ministerul Fondurilor Europene începând cu data de 1 martie 2014. – transmite MFE printr-un comunicatul de presa.
 
“Ministerul Fondurilor Europene va avea o abordare cu totul nouă de acum înainte. Vreau să fiţi partenerii mei de lucru în acest demers ca să putem identifica şi repara o cât mai mare parte a disfuncţiilor din sistem. Am făcut o serie de verificări în această perioadă şi avem o fotografie clară pe tot ceea ce înseamnă POS DRU. Vă propun ca acesta să fie momentul în care pornim către o altă manieră de lucru. Aveţi tot sprijinul meu şi îmi doresc foarte mult acest parteneriat cu dumneavoastră. Vă propun să avem întâlniri lunare în care să marcăm rezolvarea unor probleme, identificarea de soluţii şi să mergem mai departe, respectând termenele de implementare şi regulile Comisiei Europene pentru fiecare proiect în parte”, a declarat ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, citat in comunicatul de presa.

Principalele probleme identificate de partenerii sociali în implementarea proiectelor POS DRU vizează evaluarea şi contractarea proiectelor, procesarea cererilor de rambursare şi a cererilor de plată, nerespectarea termenelor de plată de către Autoritatea de Management POS DRU, precum şi comunicarea deficitară cu beneficiarii.
 
Ministerul Fondurilor Europene va publica pe site, www.fonduri-ue.ro, un document care va centraliza propunerile partenerilor de dialog, urmând ca acesta să fie actualizat, în cazul fiecărei propuneri, cu informaţii referitoare la stadiul transpunerii în practică. În final, ministrul Fondurilor Europene a lansat un apel către toate ONG-urile din ţară de a veni în întâmpinarea demersului său şi de a deveni parte a reformei din sistem, contribuind la transmiterea problemelor cu care se confruntă dar şi a unor soluţii pe care fiecare le identifică. Propunerile sunt aşteptate pe adresa contact.minister@fonduri-ue.ro.
 
La reuniune au participat peste 20 de ONG-uri şi alţi parteneri sociali, din rândul membrilor Comitetului de Monitorizare POS DRU.

 

Inca nu exista comentarii.

Lasă un răspuns