INTALNIRE ONLINE Cum ar trebui finantate firmele mici si mijlocii, dupa 2014? Florin Jianu, presedintele Patronatului Tinerilor Intreprinzatori a discutat online

Florin JianuDescentralizarea catre regiuni a domeniilor de finantare si selectiei de proiecte, eliminarea mecanismului primul-venit -primul-servit, componente speciale in Programe dedicate infiintarii si dezvoltarii Microintreprinderilor sau proiectelor inovative, toate acestea sunt schimbari majore propuse pentru urmatoarele fonduri UE 2014-2020. Ce alte propuneri considera necesare micii intreprinzatori ? Care dintre acestea sunt realizabile? Florin Jianu raspunde intrebarilor cititorilor EurActiv.ro/HotNews.ro. Intalnirea s-a incheiat. Transmiteti intrebari la rubrica de comentarii.

 

Florin Jianu este presedintele Patronatului Tinerilor Intreprinzatori, este membru in Comitetul Consultativ la nivel national (CIAP) pentru elaborarea documentelor de finantare post-2014 si este membru, de asemenea, in Comitetul Economic si Social European.

Nota redactiei: Pentru a pastra coerenta si relevanta discutiei, nu validam comentariile care contin mai mult de doua intrebari, care nu se refera la temele anuntate, care nu contin intrebari sau care constau in atacuri la persoana.

Consiliul National pentru IMM (CNIPMMR) a elaborat o Lista cu propuneri pentru finantarile 2014-2020, din perspectiva firmelor mici si mijlocii (vezi documentul atasat): Propuneri CNIPMMR – axe si domenii de finantare post 2014, pentru IMM

De asemenea, Patronatul Tinerilor intreprinzatori a propus, la randul sau, o lista de prioritati- vezi documentul atasat: Propuneri PTIR prioritati finantare post 2014

Citeste si: Live text – ce li se pregateste IMM-urilor pentru 2014-2020

34 raspunsuri la INTALNIRE ONLINE Cum ar trebui finantate firmele mici si mijlocii, dupa 2014? Florin Jianu, presedintele Patronatului Tinerilor Intreprinzatori a discutat online

  1. Dragos 22 mai 2013 la 10:51 #

    Ne puteti detalia schema ajutorului de minimis pentru IMM-uri ? Este o schema care ajuta la crearea de startup-uri ?

    Este binecunoscut faptul ca tinerii nu au posibilitati financiare, fonduri si lichiditati pentru a-si infiinta firme (mai precis pentru a asigura capitalul necesar initial), iar bancile nu se inghesuie cu finantarea datorita istoricului de credit inexistent sau lipsei proprietatilor si a altor garantii.

    Nu poti face bani din piatra seaca si e pacat, pentru ca tinerii romani sunt inventivi si muncitori, daca tara i-ar ajuta sa se lanseze am avea un debuseu si pe termen mediu si lung bugetul ar multumi deasemenea.

    Doar asa vom putea avea o crestere economica sanatoasa. Spun asta din experienta, locuiesc in Spania de multi ani, iar impozitarea exagerata, lipsa creditarii si politicile economie prociclice au asfixiat economia spaniola, ducand la cel mai intalt nivel de somaj din istorie.

    Daca nu exista creditare, firmele nu pot investi, fara lichiditate constanta oamenii nu pot consuma si toata lumea pierde.

    • Florin Jianu
      Florin Jianu 23 mai 2013 la 14:10 #

      Aceasta schema nu este pentru start-up-uri, trebuie sa ai cel putin un exercitiu financiar incheiat. Se acorda pana la 200.000 de euro nerambursabili si este o schema care pune accentul pe crearea de noi locuri de munca: 4 locuri minim la 100.000 de euro, 7 pentru 200.000 de euro. Este finantata din bugetul national si are alocati in total 100 milioane euro. Eu incurajez firmele sa participe la aceasta schema pentru ca este mult simplificata fata de procedurile europene. Din discutiile avute cu autoritatile, am aflat ca se va deschide undeva in jurul datei de 17 iunie. Urmariti site-ul Ministerului de Finante. Avantajul schemei este ca se deconteaza cheltuielile in procent de 100%.

  2. Cuman 22 mai 2013 la 11:01 #

    Intreprinderile sunt infiintate si autorizate dupa niste domenii de activitate.Ca atare criteriul primordial in finantare ar fi :

    criteriu 1.cunoasterea domeniilor in care firmele functioneaza.
    se poate introduce acest criteriu?

    Descentralizarea catre regiuni nu va avea rezultate atita timp cat regiunile vor fi conduse de „baronii locali” .

    criteriu 2.Imixtiunea politicului in activitatea firmelor private ar trebui redusa la zero.
    Finantarea sa se faca tot coordonat pe domenii de activitate si in baza unor asumari clare in privinta performantelor firmelor, altfel se arunca bani in directii care de cele mai multe ori au in spate interese politice.
    Modul in care se face finantarea sa fie deschis si transparent, sa existe foi de parcurs clare cu pasii necesari si sa fie facute public stadiile in care se afla finantarea atunci cand sunt fonduri publice sau nerambursabile.
    se poate introduce acest criteriu?

    • Florin Jianu
      Florin Jianu 23 mai 2013 la 14:15 #

      La intrebarea 1: In evaluarea planurilor de afaceri se pune accent pe cunoasterea domeniilor cat si pe expertiza si experienta in domeniul respectiv, deci acest criteriu este inclus. La intrebarea 2: De obicei in finantarile europene exista o evaluare cu experti independenti care teoretic nu interactioneaza cu Autoritatile de Management si daca incurajam si extindem sistemul de competitie de proiecte si nu primul venit – primul servit, vom incuraja sistemul competitiei de proiecte. Cat despre transparenta fondurilor europene, acestea sunt in sine un proces transparent, poate tocmai de aceea Romania nu este campioana la absorbtia fondurilor.

  3. Vasile 22 mai 2013 la 14:20 #

    Exista posibilitatea ca, pe viitor, persoanele fizice autorizate (PFA) sa poata beneficia de avantajele oferite IMM-urilor?
    Ma refer la posibilitatea de a alege impozitarea de 3% din venituri (simplifica mult contabilitatea), posibilitatea de accesare de fonduri nationale sau europene pentru dezvoltare etc.
    Un PFA este in fapt un mic IMM cu 1 „angajat”, care poate sa angajeze si alte persoane.

    • Florin Jianu
      Florin Jianu 23 mai 2013 la 14:20 #

      Eu va incurajez sa deschideti o microintreprindere daca doriti sa accesati fonduri europene. Ministrul Maria Grapini a declarat recent ca se intentioneaza scaderea impozitului pe venituri de la 3 la 1,5% pentru firmele cu o cifra de afaceri mai mica de 65.000 de euro. Microintreprinderile ofera o serie de avantaje, de exemplu posibilitatea de a te inscrie platitor de TVA, deductibilitate pe diverse actiuni. Puteti afla mai multe din OUG62/2011 privind intreprinzatorii debutanti.

  4. Stefan RADOVEANU 22 mai 2013 la 21:56 #

    Buna Seara,

    Nu doresc sa va schimb opiniile, fara a avea un model reusit nu veti ajunge la un succes !!!

    Va propun modelul nostru experimentat de mai mult de 25 ans.
    Iata este simplu si usor de implementat,
    http://www.mbg.ch/

    Ce doriti, aveti exact ce trebuie sa faceti, nu trebuie sa descoperititi apa calda !!!

    Merci, contactati-ma si va sunt la dispozitie, 30 ans de profesionalism.

    MUNCA si MERITUL inainte de toate !!!

    In ROMANIA ets e apreciata lozinca ;
    „Mult, Bun si DEGEABA !!!

    Nu veti reusi nici in 30 ans sa atingeti nivelul GERMANIEI !!!

    Bien Cordialement

    Stefan RADOVEANU

    Expert Intelligence économique
    GENEVE

    • Florin Jianu
      Florin Jianu 23 mai 2013 la 14:22 #

      Patronatul Tinerilor Intreprinzatori a lansat un concept care se intituleaza „Romania, tara tinerilor intreprinzatori” si care presupune plasarea Romaniei ca tara ce sustine antreprenoriatul in randul tinerilor si care ofera instrumente suport in acest sens (legislative, de educatie antreprenoriala, incubatoare de afaceri). Noi sustinem finantarea acestor instrumente din fondurile UE 2014-2020. Spiritul antreprenorial este mult mai activ in randul tinerilor in tarile din Europa de Est decat in Vest, ma refer la Romania, POlonia, Ungaria, Bulgaria.

  5. Dan 23 mai 2013 la 06:29 #

    Domnule Jianu, de ce asteptati dvs. sa promovati descentralizarea doar dupa ce se intimpla asa zis aiureala a regionalizarii ?
    S-a facut vreun calcul sa vedeti cam cu cit creste fiscalitatea datorita acestui nou nivel birocratic inutil si cita birocratie se transfera dintr-o capitala la 8 capitale plus judetele, care ramin ?
    V-ati gindit vreodata ca nu ne opreste nimeni sa dam putere in judetele actuale si sa facem din CJuri mini-parlamente, iar daca vor judetele sa colaboreze pe proiecte interjudetene, atunci fara nici o problema pot sa le faca aceste lucruri ?
    V-ati gindit vreoadata ca fara descentralizarea necesara in aceste zile si nu peste luni de zile se intimpla sa fim tot mai saraci ?
    De exemplu de ce este nevoie de platit in teritoriu oficiii pentru IMMuri cind totul se face online ?
    De ce este nevoie sa platim agentii ale domeniului statului cind toate domeniile se pot transfera spre primariile acelor zone ?
    De ce este nevoie de inspectorate pentru seminte, pentru invatamint, cind comunitatile din comune si orase isi pot rezolva problemele fara nici un alt nivel de birocratie ?
    De exemplu Finlanda, care are conform criteriilor PISA cel mai performant invatamint din EUROPA a desfiintat acum 20 de ani inspectiile scolare si au descentralizat la nivel de comunitate manualele, curicula scolara, iar in acest fel nevoile comunitatilor sunt mult mai bine intelese si rezolvate.
    Stiati ca Romania are aceeasi organizare teritoriala ca Elvetia ?
    Noi avem comune si orase, iar ei au comune si orase.
    Noi avem judete, iar ei au cantoane.
    Noi avem CJuri si ei au parlamenttul cantonului, deci CJul nostru ar putea deveni cu adevarat mini-parlamentul comunitatii si sa preia ca in cazul lor ceea ce au ei si nu avem noi, adica descentralizarea multor domenii.
    Inclusiv a asigurarilor obligatorii de sanatate, care se pot rezolva ca alte asigurari obligatorii prin firme si brokeri privati.

    De ce credeti ca daca pina acum nu au fost in stare alesii si birocratii neamului sa atraga fonduri europene, vor fi in stare dupa o simpla schimbare birocratica ?

    Ar mai fi multe de spus, iar dvs. sper ca veti analiza in DETALIU intrebarile si veti gasi in detaliu raspunsurile.
    Cei de la IPP.ro ridica alte probleme in ceea ce priveste aberanta regionalizare, iar oameni ca dvs., care ar fi trebuit sa fie cu adevarat liberali, ar fi putut sa se intrebe cum de nu avem decit o singura solutie aberanta propusa, cind de fapt cei de la UE nu ne obliga sa o facem.

    http://ipp.ro/pagini/serviciile-publice-locale-miza-de-cel-p.php

    • Florin Jianu
      Florin Jianu 23 mai 2013 la 14:32 #

      Consiliul National al IMM a realizat un studiu cu privire la modul in care influenteaza regionalizarea cheltuirea mai eficienta a fondurilor UE si pot sa va spun ca nu exista o corelare in acest sens. Exista tari in care regionalizarea a insemnat cheltuirea mai eficienta a fondurilor, si altele in care s-a intamplat contrariul, precum Spania, Italia, Grecia uinde rata somajului este extrem de ridicata si fondurile UE nu au rezolvat problemele economice si sociale. Ceea ce putem corela este regionalizarea de eficienta Guvernarii. Daca regionalizarea in Romania se va realiza prin adaugarea unui nivel birocratic, nu vom atinge niciunul dintre cele doua deziderate: nici fonduri UE cheltuite mai eficient, nici Guvernare mai buna.
      Noi sustinem introducerea pe scara larga a e-guvernarii, care prezinta o serie de avantaje: un grad mai mare de transparenta, un nivel de educatie sporit, o eficienta in utilizarea fondurilor. Putem da exemplu Hong-Kong-ului in care functionarii nu au voie sa lucreze cu numerar. In clasamentul OECD „Ease to do business” Hong-Kong-ul este pe primul loc.

  6. alina 23 mai 2013 la 08:42 #

    Buna ziua,

    Care este opinia dv. despre “Programul pentru stimularea infiintarii si dezvoltarii microintreprinderilor de catre intreprinzatorii tineri”? Credeti ca isi atinge scopul? Membrii dv. din patronat nu s-au plans de el pana acum?

    • Florin Jianu
      Florin Jianu 23 mai 2013 la 14:36 #

      Acesta este unul dintre programele fanion nationale privind tinerii intreprinzatori, noi il sustinem cu toata puterea, dar este foarte slab finantat comparativ cu rezultatele avute pana acum si cu gradul de interes. Pana astazi s-au creat 8550 de microintreprinderi prin acest program cu o rata a mortalitatii de aproximativ 1% (!!!), cu cateva mii de locuri de munca create si o cifra de afaceri (in 2011) globala de aproximativ 90 milioane lei. Problemele sunt legate de relatia cu bancile, deoarece bancile isi impun propriile reguli care ingreuneaza implementarea programului si deturnarea de la scopul initial, acela de a ajuta niste tineri sa debuteze in afaceri. Programul si-a atins scopul dar noi sustinem o finantare sporita fiind programul cu gradul de eficienta cel mai ridicat, fie fonduri nationale – fie europene, cu bugetul alocat cel mai mic.

  7. AlexandraM 23 mai 2013 la 08:44 #

    cat de sigura este eliminarea sistemului primul venit- primul servit? si inca o intrebare, este posibila eliminarea pe toate programele sau numai pe POR despre care vorbea domnul de la minister?

    Multumesc anticipat. Alexandra

    • Florin Jianu
      Florin Jianu 23 mai 2013 la 14:43 #

      In opinia noastra primul venit-primul servit este cea mai nociva abordare, acesta faciliteaza coruptia si militam pentru excluderea acestuia din toate programele. Noi ne dorim competitii de proiecte, nu un sistem pe care l-am denumit „click-viteza”, pentru ca nu acesta iti asigura cheltuirea eficienta a fondurilor, fie nationale, fie europene, ci consistenta proiectelor. Acest sistem nu ar fi singurul neajunsurile atualei perioade programatice. Printre alte imbunatatiri si pe care secretarul de stat Sevil Shhaideh (MDRAP) le-a prezentat este si aplicarea de proceduri simplificate, proceduri uniforme sau unitare pe toate programele, extinderea termenului de rambursare obligatoriu la 45 de zile pentru toate Programele Operationale, extinderea mecanismului „cererii de plata” si pentru ONG-uri.

  8. Ioana Morovan
    Dragos Popa 23 mai 2013 la 08:46 #

    Legat de nivelul de cofinantare, ce noutati aduc fondurile UE post-2014? Ne puteti spune cat va fi cofinantarea pentru IMM in Bucuresti, respectiv celelalte regiuni? Va multumesc, o zi buna!

    • Florin Jianu
      Florin Jianu 23 mai 2013 la 14:46 #

      Raspunsul are 2 componente. Prima, este cofinantarea pe care Guvernele o aduc in programe, a doua, contributia beneficiarilor la proiecte. Va putem mentiona exemplu Poloniei, care, avand in vedere perioada de criza economica traversata, a redus cofinantarea din partea IMM la zero, Guvernul suportand intreaga cofinantare. Acesta este un exemplu eficient de sustinere a IMM-urilor intr-o perioada de criza.

  9. George Cozma 23 mai 2013 la 10:39 #

    Cum credeti ca este mai bine: vechiul mecanism „primul-venit -primul-servit” sau competitie intre proiecte (sa tinem cont ca in cazul acesta durata selectiei va fi mai mare)?

    • Florin Jianu
      Florin Jianu 23 mai 2013 la 14:48 #

      Chiar daca durata selectiei este mai mare, calitatea acesteia este mai buna si implicit eficienta cheltuirii fondurilor publice. Evaluarea proiectelor este legata de un proces anterior in care te asiguri ca exista personal suficient intern sau exista contractata o firma pentru evaluare

  10. Diana Milica 23 mai 2013 la 10:54 #

    Am vazut propunerile dv de proiecte strategice, ne puteti explica ce inseamna? Cum vor functiona acestea? Va rugam detaliati cui si ce anume propuneti exact la capitolul Finantarea IMM. Este vorba de instrumente care sa fie finantate prin programele UE, sau?…
    Multumesc!

    • Florin Jianu
      Florin Jianu 23 mai 2013 la 14:55 #

      Fiecare stat membru are obligativitatea unor strategii sectoriale pentru perioada 2014-2020. Aceste strategii sectoriale includ si planuri de actiune si o serie de proiecte strategice care vor pune in aplicare obiectivele strategiilor respective. Polonia spre exemplu si-a definitivat proiectele strategice pentru perioada post-2014 si in plus a si inceput implementarea acestora pentru a arata importanta acestora si sustinerea politica de care acestea se bucura la nivel national. Desi este usor tarziu pentru aceasta proiectare strategica (trebuia inceputa acum 2 ani) , subliniem importanta existentei unor proiecte strategice pentru mediul de afaceri care sa creeze ceea ce noi numim un eco-sistem de afaceri, adica existenta tuturor instrumentelor necesare unui intreprinzator. Ele ar trebui luate in calcul pe diversele programe operationale si finantate complementar.

  11. Mariana Dinescu 23 mai 2013 la 10:58 #

    Puteti detalia, va rog, la ce se refera „profesiile noi ale smart-economy” propusa pentru finantare in POSDRU? Si alta intrebare: ce raspuns aveti de la autoritati despre posibilirtatea acceptarii propunerilor dv? Merci, succes in continuare.

    • Florin Jianu
      Florin Jianu 23 mai 2013 la 14:57 #

      Smart economy se refera la noi forme de abordare antreprenoriala, care s-ar putea traduce in: folosirea de resurse comune, transfer de tehnologie, inovare realizata in comun. Formele pe care le poate lua sunt de tipul clusterelor, poli de competitivitate, parcuri industriale, incubatoare de afaceri etc. Smart economy inseamna si o coagulare a firmelor mici pentru a face fata provocarilor concurentei globale reprezentate de multinationale.

  12. filipoiu 23 mai 2013 la 11:08 #

    Stiti cand incepe programul Start 2013 / Mersi.

    • Florin Jianu
      Florin Jianu 23 mai 2013 la 14:59 #

      Programul Start se asteapta sa fie lansat pana la sfarsitul acestei luni, conform declaratiilor oficiale. Putem trage un semnal de alarma in acest sens, fosta Agentie pentru IMM-uri a devenit Directie in cadrul Ministerului pentru IMM, transformare care ingreuneaza procedurile de aprobare privind programele nationale.

  13. Daniel Taivan 23 mai 2013 la 13:56 #

    Ce parere aveti de sugestia mea ca o prioritate ar trebui reorganizarea tuturor incubatoarelor din Romania prin imbunatatirea acelei legi si finantari guvernamentala referitoare la finantarea incubatoarelor, pentru a nu fi doar spatii si servicii de baza oferite, ci de a deveni tot mai mult dupa modelul acceleratoarelor de afaceri ?
    Model care nu prea exista implementat in Romania, dar avem in Bulgaria acceleratoarele Eleven si LaunchHuB de unde ne putem inspira si banii sa fie directionati ca un fel de subventie pentru cei care vor sa dezvolte idei inovative de afaceri in primul rand, ca sa o poata face in loc de job si sa fie usor de accesat si raportat pe parcurs aceasta subventie primita ?
    Eu cred ca incubatoarele cu adevarat functionale/ acceleratoarele sunt mediul potrivit pentru dezvoltarea si sustinerea oamenilor care vor sa inceapa un startup(inovativ) si au nevoie de acel mediu de sprijin+ alocatie financiara flexibila.

    • Florin Jianu
      Florin Jianu 23 mai 2013 la 15:05 #

      In primul rand, opinia mea este ca incubatoarele din Romania trebuie sa functioneze dupa un sistem de performanta si eficienta. In al doilea rand, mi-as dori ca incubatoarele din Romania sa lucreze toate sub acelasi brand si aceleasi reguli de functionare, ca acceleratoarele de afaceri ar trebui si ele sa se regaseasca ca parte din incubatoare si ar trebui sa existe o politica nationala coerenta de internationalizare a afacerilor din aceste incubatoare. Aici putem da exemplu tot Polonia care are un proiect intitulat „Start-up Embassies” si care presupune deschiderea unor hub-uri de internationalizare a afacerilor in zonele „fierbinti” ale lumii: Silicon Valley, Londra, Shanghai, Dubai. Acesta este un program in parteneriat public-privat. Va felicit pentru cunostintele avute in domeniu.

  14. alexandra Barradell 23 mai 2013 la 14:17 #

    Ce aveti de gand sa faceti cu toate firmele care au proiecte cu bani ue in derulare si nu pot absorbii banii pentru ca nici o banca nu ii crediteaza? Vorbim aici de milioane de euro care se vor pierde in acest exercitiu finanaciar pentru ca bancile nu crediteaza criza una alta iar statul in loc sa se implice sa imprumute acesti beneficiar se cearta de 2 ani de zile.

    Ne lasati sa pierdem acesti bani ?

    La mine nu sunt decat 185 mii euro si 5-9 locuri de munca.

    • Florin Jianu
      Florin Jianu 23 mai 2013 la 15:08 #

      In primul rand, fondurile europene permit realizarea de instrumente de creditare, garantare de credite sau microgranturi. Acestea sunt unele dintre proiectele strategice pe care le sustinem pentru perioada 2014-2020, pentru a facilita accesul firmelor la finantare si pentru a realiza o contrapondere bancilor care impun reguli mult prea rigide pentru firme. Sfatul meu este sa incercati sa apelati si la serviciile Fondului National de Garantare a Creditelor pentru IMM.

  15. Stefan RADOVEANU 23 mai 2013 la 15:05 #

    @
    Florin Jianu 23 mai 2013 la 14:22 #

    „Patronatul Tinerilor Intreprinzatori a lansat un concept care se intituleaza “Romania, tara tinerilor intreprinzatori” si care presupune plasarea Romaniei ca tara ce sustine antreprenoriatul in randul tinerilor si care ofera instrumente suport in acest sens (legislative, de educatie antreprenoriala, incubatoare de afaceri). Noi sustinem finantarea acestor instrumente din fondurile UE 2014-2020. Spiritul antreprenorial este mult mai activ in randul tinerilor in tarile din Europa de Est decat in Vest, ma refer la Romania, POlonia, Ungaria, Bulgaria.”

    Stimate Domn,

    Ceea ce exprimati, credeti ?
    Atunci dece somajul in randul tinerilor este de 25 % (15 ani-25 ani)

    Cum se gandeste clasa mijlocie, din univeritari soferi de taxi si vanzatori in marile suprafete, super market ?
    Unde sunt meseriasi ?

    Unde este ucenicia in sistem DUAL ?

    Sunt sincer si va spun ca le incurcati sau sunteti complet in afara problemei IMM !!!

  16. alexandra Barradell 23 mai 2013 la 15:33 #

    Fondul national de garanatre a creditelor imm te ajuta numai in momentul cand ti se acorda credit de la banca. Te invarti in jurul cozii ani de zile. Eu personal stiu beneficar cu 1 milion de euro pierduti din acest motiv. Punct si de la capat bancile nu se baga nu te ajuta te invart luni de zile dupa care iti spun daca mai aveati 60.000 euro va dadeam credit. Pai daca aveam acesti bani mai veneam la tine sa-ti dau dobanda pe banii mei.

    Cu ce ne poate ajuta statul acum ca sa absorbim acesti bani pana in 2014 ?
    Suntem dispusi sa platim si 10% dobanda pe banii imprumutati .

  17. Dragos 23 mai 2013 la 16:27 #

    Deci cei care nu au bani deloc cum isi pot porni o afacere daca bancile nu crediteaza ?

  18. Corina Bratu 7 noiembrie 2013 la 14:29 #

    Buna ziua,

    Din 2014 (perioada 2014 – 2020) va fi eligibil pentru finantare un Cabinet Medical Individual (in mediul urban)? Sau trebuie obligatoriu S.R.L.?
    Multumesc!

  19. Andrei 3 ianuarie 2014 la 13:59 #

    buna ziua,

    finantari pentru 2014 se fac?

  20. ioana haitchi 22 noiembrie 2014 la 23:12 #

    Aceasta descentralizare nu se poate rezolva decat printr-un nou sistem administrativ, respectiv federalizare. Restul sunt povesti.

Lasă un răspuns