Ministerul Fondurilor Europene/ Ministrul Aura Raducu, înlocuită cu Cristian Ghinea

Primul ministru Dacian Cioloș a înlocuit-o din functie pe ministrul Fondurilor Europene, Aura Raducu. Aceasta a precizat intr-un comunicat de presă că premierul a fost nemulțumit de activitatea sa din ultimul timp, motiv pentru care si-a înaintat demisia. ”Având în vedere nemulţumirile domnului prim-ministru legate de obiectivele pe termen scurt privind activitatea mea, la cererea domniei sale, îmi depun demisia din funcţia de ministru al Fondurilor Europene. Regret că nu am avut şansa de a duce la bun sfârşit acţiunile propuse, dar ramân un susţinător al politicii de coeziune, al principiilor europene şi al utilizării cât mai eficiente şi profesioniste a fondurilor europene pentru dezvoltarea economică şi socială a ţării”, a declarat Aura Raducu. În locul sau a fost numit Cristian Ghinea, fost consilier de stat pe afaceri europene, la cancelaria primului ministru.

„Am avut o discuţie cu doamna Răducu săptămâna trecută şi am convenit împreună acest lucru. Am apreciat şi apreciez activitatea pe care a desfăşurat-o dânsa până acum, a pornit dintr-o situaţie dificilă acolo la minister, şi-a folosit toată expertiza pe care o are pe fonduri europene pentru a debloca anumite lucruri pe care le-a găsit acolo înţepenite şi legat de pregătirea sistemului MySMIS, şi legat de ghidurile beneficiarilor, şi legat de închiderea perioadei 2007-2013, însă am convenit împreună că în momentul de faţă, acolo la minister, mi-aş dori să trecem la o etapă nouă de abordare şi în condiţiile acestea am acceptat demisia dânsei”, a declarat și premierul Dacian Cioloș.

Inca nu exista comentarii.

Lasă un răspuns