UPDATE Institutul pentru Politici Publice, despre noua varianta a Acordului de Parteneriat: „Riscam iar sa nu avem rezultate semnificative”/ Raspunsul Ministerului Fondurilor Europene: „România şi-a planificat să atragă sume mari din fondurile alocate de UE chiar din primii ani ai perioadei de programare”

„Noua variantă a Acordului de Parteneriat tinde să aloce viitoarele fonduri structurale și de investiții prea multor obiective, neordonate funcție de o miză strategică, riscând iar să nu avem rezultate importante la finalul perioadei de absorbție”, transmite Institutul pentru Politici Publice. Ministerul Fondurilor Europene raspunde cu o serie de precizari. 

Organizatia a fosmulat si o serie de propunerile concrete privind ultima versiune a Acordului de Parteneriat, documentul poate fi consultat aici: AP_27 01 2014 second draft_Observatii IPP

UPDATE Ministerul Fondurilor Europene a transmis o serie de precizari la comunicatul IPP. Fragment:

„Strategia autorităţilor române în viitoarea perioadă de programare este total diferită de abordarea din trecut. În primul rând, România şi-a planificat să atragă sume mari din fondurile alocate de UE chiar din primii ani ai perioadei de programare, pentru ca efectul acestor bani asupra economiei româneşti să fie maximizat. În al doilea rând, viitorul sistem de implementare va fi mult mai eficient decât în trecut, atât datorită măsurilor adoptate de actualul Guvern al României, cât şi simplificării structurii instituţionale.”

In plus, MFE mai precizeaza: „În legătură cu afirmaţia prin care IPP susţine că atenţionează că în România „se practică includerea în documente importante de lucru cu Comisia Europeană a unor angajamente redactate mai degrabă general, dar care nu îşi mai găsesc ulterior corespondentul în măsuri operaţionale menite să ducă la aplicarea conceptelor frumos elaborate sau, mai grav, se ajunge să se finanţeze obiective contrare unor reforme asumate”, precizăm, aşa cum am făcut-o în repetate rânduri, că Acordul de Parteneriat este un document cadru, care trasează principalele direcţii de acţiune ale utilizării fondurilor europene structurale şi de investiţii. Această afirmaţie este gratuită în acest moment dat fiind că programele operaţionale sunt încă în pregătire, urmând a fi supuse consultări publice în prima jumătate a lunii martie.”

Raspunsul integral al Ministerului Fondurilor Europene, in acest document: Precizari MFE 7 martie 2014

Comunicatul integral al IPP: 

București, 7 martie 2014 ▪ După ce a urmărit cu atenție tot procesul autorităților române de pregătire a Acordului de Parteneriat (AP) aferent alocării fondurilor structurale și de investiții din următorul exercițiu financiar al UE 2014 – 2020, Institutul pentru Politici Publice (IPP) apreciază că a doua variantă a acestui document dată recent publicității este, în multe aspecte, vizibil îmbunătățită și speră ca Programele Operaționale care se elaborează în această perioadă să nu constituie o piedică în calea îndeplinirii unor obiective de reformă enunțate în acest document strategic. Atragem atenția că în România se practică includerea în documente importante de lucru cu Comisia Europeană a unor angajamente redactate mai degrabă general, dar care nu își mai găsesc ulterior corespondentul în măsuri operaționale menite să ducă la aplicarea conceptelor frumos elaborate sau, mai grav, se ajunge să se finanțeze obiective contrare unor reforme asumate.

Pe fond, a doua variantă a AP suportă în continuare consecințele lipsei unei viziuni de dezvoltare a României care ar fi trebuit elaborată cu mult înaintea începerii negocierilor cu UE pentru 2014 -2020 și susținută de toate partidele importante pentru a avea durabilitate. Din documentul dat recent publicității de către Ministerul Fondurilor Europene se vede în mod clar aportul diferit al Ministerelor de linie. Unele, cum este cazul Ministerului Justiției, au fost dispuse să avanseze propuneri de intervenții care au potențial să genereze reformă în domenii până acum neacoperite din fondurile europene. Altele, ca de exemplu Ministerul Muncii, nu acordă în continuare importanță faptului că acesta este momentul în care trebuie să își definească viziunea de reformă a serviciilor sociale destinate grupurilor vulnerabile din România, continuând – sub o formă ambiguă – să întrețină un sistem public rezidențial (și asistențial) cu servicii improprii nevoilor beneficiarilor.

Din păcate, așa cum arată actuala formă a documentului, există riscul ratării unor contribuții importante la procesul de modernizare a statului român prin faptul că principalul vector văzut a fi capabil să deruleze proiecte de investiții din fonduri europene sunt instituțiile publice, inclusiv în ce privește abordarea problemelor grupurilor vulnerabile între care și romii. Institutul pentru Politici Publice solicită în continuare (și a făcut acest lucru și într-o scrisoare bazată pe analiza documentului menționat care a fost trimisă Ministerului Fondurilor Europene și din care constatăm că a preluat și integrat o serie de sugestii) ca expertiza organizațiilor neguvernamentale și a altor actori cu experiență din societatea civilă și din sectorul privat să fie mai mult valorificată. Fără recunoașterea rolului structurilor neguvernamentale și susținerea preluării de către acesta a implementării cât mai multor componente, obiectivele și măsurile de intervenție vor întreține un aparat public reticent la schimbare, monopolist și dificil de orientat către performanță.

În majoritatea domeniilor vizate de această variantă a AP lipseşte o prioritizare a obiectivelor stabilite ceea ce indică faptul că poate (re)apărea la un moment dat riscul ca nici exerciţiul financiar următor să nu producă, la final, rezultate notabile, semnificative, vizibile după investițiile ce se vor face în România. Riscul neindentificării acestor obiective strategice/de anvergură în listă (uneori prea lungă) a obiectivelor sectoriale vizate va fi că, în pofida ratei generale crescute de absorbţie, nu se vor percepe rezultate semnificative la nivelul proiectelor de investiţii realizate preponderent cu fonduri europene.

Acest punct de vedere a fost formulat ca răspuns la solicitările din media cu privire la poziția organizațiilor neguvernamentale implicate privind stadiul actual al pregătirii documentelor programatice pentru exercițiul financiar 2014 – 2020. Solicităm pe această cale în continuare Guvernului să identifice și să comunice public cu ocazia lansării Programelor Operaționale lista proiectelor strategice prestabilite, identificate ca având potențial de a genera dezvoltare în zone multiplu vulnerabile din toată țara pe care să le nominalizeze pentru a fi cunoscute publicului.

 

, , , , , ,

Inca nu exista comentarii.

Lasă un răspuns